Becali e dispus să renunțe la fotbal în semn de protest față de decizia Comisiei de Disciplină Gigi Becali este convins că sancțiunea extrem de dură aplicată Stelei a venit la comandă. Primii vizați de latifundiar sunt oficialii Rapidului, formație care poate profita de hotărârea Comisiei de Disciplină. „E o mână undeva, o chestie care îmi scapă și nu am liniște până nu aflu cine a făcut asta”, a spus patronul stelist. „Înclin să cred că e comandă pe bani, pe banii Rapidului, marii patroni de la Rapid. Pe Taher nu-l mai sun în viața mea. E combinație făcută împreună, Taher – Copos”, a acuzat Becali. Deși de obicei șochează prin declarațiile sale optimiste, ieri finanțatorul roș-albaștrilor a avut mai degrabă un ton resemnat: „Dacă verdictul comisiei rămâne așa, Steaua va fi clar suspendată din cupele europene”.
Totuși, Becali a amenințat că, dacă instanțele de apel îi vor da dreptate, el va merge la FIFA: „Îi dau în judecată pe cei care au greșit când ne-au depunctat! E posibil să demită toată federația!“. Ca metodă extremă de protest, patronul formației din Ghencea ia în considerare o ieșire din fotbal, domeniu în care s-a implicat financiar începând din 2002. „Ies și din viața publică, și din viața sportivă. Termin, vând Steaua și cu asta basta! Vând acțiunile și am terminat bâlciul“, a spus Becali.
Se consultă cu avocatul celor de la Porto
Conștient că Steaua ar putea să aibă aceeași soartă ca FC Porto, Gigi Becali a declarat că l-a adus în România pe avocatul lusitanilor pentru a se consulta cu el. „L-am adus pe avocatul lui FC Porto în România pentru a-mi explica ce s-a întâmplat acolo. Mi-a spus că nu au atacat decizia federației portugheze și că s-au trezit excluși din Ligă. Au atacat decizia UEFA, iar cazul se judecă în continuare. Când vor analiza cazul nostru, cei de la UEFA vor spune că românii sunt nebuni”, a declarat Becali.
Lupescu e de partea Stelei
Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, a trimis ieri un raport la UEFA în care a apărat formația din Ghencea! „Kaiserul” le-a scris celor de la forul european că scandalul iscat după ultima etapă de campionat nu poate fi comparat cu cazul de corupție pentru care a fost depunctată FC Porto. Lupescu le-a recomandat celor de la UEFA să nu excludă formația din Ghencea din cupele europene, precizând că pedeapsa dictată de comisia de disciplină este mai mult decât suficientă. Totuși, oficialul federației le-a mărturisit apropiaților săi că e posibil ca Steaua să aibă soarta portughezilor.
" La apel sunt oameni profesioniști, pe când la Comisia de Disciplină sunt Mircea Dridea și încă doi, trei moși care fac așa cum e comanda "- Gigi Becali, finanțator Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER